Grădina ta nu trebuie să capete un aspect monoton pe durata iernii și poate deveni oaza perfectă de relaxare, indiferent de sezon. La PSG suntem specializați atât în amenajări curți și grădini, cât și în întreținerea acestora pe toată durata anului, pentru ca tu să te bucuri de colțul de natură la care visezi.
Ce servicii de întreținere a grădinii îți oferim în funcție de sezon?
Este adevărat că iarna grădinile intră în hibernare, dar ele au în continuare nevoie de întreținere, pentru a le menține aspectul îngrijit. De aceea, la PSG adaptăm serviciile de îngrijire pe care le oferim în funcție de anotimp și de particularitățile fiecărei grădini. Descoperă în continuare care sunt acestea.
Vara
Vara ne asigurăm de sănătatea și frumusețea plantelor și a gazonului din grădina ta prin următoarele servicii de îngrijire:
Tunderea gazonului
– necesară pentru a îmbunătăți densitatea și aspectul uniform al ierbii, dar și pentru a-i mări rezistența la trafic. De asemenea, aceasta rărește buruienile, fiind recomandată pe timpul verii o dată la două săptămâni.
Curățarea plantelor de elementele dăunătoare
– există licheni și buruieni care pot fi dăunătoare pentru copacii, arbuștii și florile din curtea ta. De asemenea, unele părți uscate ale plantelor favorizează răspândirea bolilor și a dăunătorilor, motiv pentru care îndepărtarea lor este esențială pentru a-ți proteja grădina.
Aplicarea tratamentelor fito–sanitare
– recomandate pentru a proteja și trata plantele de boli și dăunători. Utilizarea corectă a acestor tratamente asigură frumusețea și productivitatea grădinii tale.
Tunderile de corecție
– indispensabile pentru a îmbunătăți forma arborilor, arbuștilor și a florilor. Ele contribuie la îndepărtarea crengilor afectate, elimină creșterea necontrolată și mențin un aspect îngrijit al grădinii.
Fertilizarea gazonului în fiecare lună
– gazonul tău are nevoie de nutrienți esențiali pentru a-și menține sănătatea, motiv pentru care aceasta este inclusă în serviciile noastre de întreținere grădini.
Toamna
Cu siguranță îți dorești ca grădina ta să fie îngrijită în lunile septembrie-noiembrie, dar și să o pregătești pentru primăvară. De aceea, la PSG îți venim în ajutor cu următoarele servicii:
Curățarea frunzelor
– recomandată atât pentru a îmbunătăți aspectul general al grădinii, cât și pentru a preveni răspândirea dăunătorilor din frunzele uscate, care sunt bolnave.
Aerisirea gazonului
– aceasta presupune perforarea solului, astfel încât să permită aerului, apei și substanțelor nutritive să poată pătrunde la rădăcinile plantelor;
Aplicarea fertilizatorului
– aceasta continuă și în lunile de toamnă, pentru a reînnoi rezervele de nutrienți din sol;
Întreținerea sistemului de irigare
– lipsa de funcționare a acestuia poate cauza irigarea insuficientă sau în exces a plantelor, verificarea lui periodică fiind necesară și pe durata toamnei.
Iarna
În lunile reci de iarnă nu mai poți interveni la nivelul solului, dar grădina ta are în continuare nevoie de întreținere. Echipa PSG îți stă la dispoziție cu următoarele servicii:
Amenajarea grădinilor interioare
– pentru a aduce natura în interiorul casei tale. Împreună găsim plantele potrivite, care să îți învelească casa în orice sezon;
Planificarea pentru primăvară
– ce include alegerea plantelor pe care vrei să le cultivi în noul sezon;
Deszăpezirea aleilor
– astfel încât să te bucuri de acces în diferite zone ale grădinii tale în iernile cu zăpadă abundentă;
Deszăpezirea și degivrarea gazonului
– lucrări care conferă protecție gazonului în perioada de îngheț și împiedică deteriorarea lui, încurajând creșterea sănătoasă a ierbii în primăvară.
Primăvara
Începând cu luna martie, dăm startul pregătirii solului pentru o renaștere surprinzătoare a grădinii. În această perioadă ne poți contacta pentru următoarele servicii de îngrijire a grădinii:
Revitalizarea solului cu îngrășământ
– care are rolul de a îmbunătăți fertilitatea pământului, astfel încât să furnizeze plantelor substanțele nutritive necesare;
Îndepărtarea plantelor vechi
– care stimulează creșterea sănătoasă a plantelor din grădina ta;
Aerisirea gazonului
– aceasta împiedică compactarea solului, îmbunătățește drenajul și stimulează creșterea sănătoasă a ierbii;
Scarificarea gazonului
– conferă ierbii o îngrijire suplimentară, prin îndepărtarea materiei acumulate la baza plantelor, astfel încât nutrienții și apa să pătrundă în sol.
Nu ne limităm doar la aceste servicii. Dacă grădina ta are nevoie de o îngrijire specială, noi suntem oamenii potriviți pentru a identifica cele mai bune soluții și a crea spațiul verde perfect pentru tine.